Vieti anterioare

Povestea Lindei: Vocea Rațiunii sau Vocea Inimii?

Linda este o femeie care a ales în urmă cu 20 de ani să părăsească Statele Unite și să trăiască la Londra; așa a simțit, fără nici o explicație. Este una dintre acele persoane în a cărei prezență îți bucură sufletul.

Și-a dorit ca în urma sesiunii noastre să obțină o mai mare claritate în luarea deciziilor care o așteaptă.

A pătruns cu ușurință într-o stare profundă de relaxare și a accesat un moment în care s-a perceput ca o tânără îmbrăcată elegant într-o rochie europeană albastră. Se afla într-o frumoasă grădină și simțea că este foarte cald.

Știa că se află în India și că se plimba în așteptarea începerii unei petreceri foarte formale. Simțea că este foarte tensionată, dar se controlează pentru a nu arăta în exterior acest lucru.

În scurt timp o mulțime de oameni (despre care ea spunea că sunt “importanți”) au început să apară. Și-a vizualizat și părinții. Desi se aflau în India, majoritatea purtau haine europene.

Tatăl său de la acea vreme era diplomat englez și petrecrea pe care Linda o percepea era dată cu ocazia investirii în funcție.

A vizualizat apoi un tânar “cu ochi foarte frumoși”, indian care părea interesat de ea și ar fi vrut să-i vorbească, dar conform regulilor vremii ea se fereă căci “nu se cuvenea”.

Ne-am mutat apoi succesiv în alte 2 momente în care a perceput din nou alte două evenimente sociale în care l-a întâlnit pe tânărul indian. Încet, încet îi era tot mai drag, dar nu prea îndrăznea să vorbească cu el. Deși el apărținea unei familii înstărite, știe că tatăl ei n-ar fi nicicând de acord cu o asemenea relație.

Trecând în următorul moment, Linda a vizualizat cu surprindere ziua nunții ei. Se căsătorea cu acel tânăr, despre ai cărui “ochi frumoși” vorbea de fiecare dată când îl întâlnea în amintirile ei.

A decis să se căsătorească cu el, trecâd peste împotrivirile tatălui ei. În ziua nunții acesta a fost prezent doar de dragul protocolului și al aparențelor, căci nu-i mai vorbea, iar atitudinea lui îi “sfâșia inima”. Ar fi vrut să nu fie nevoită să aleagă.

Ne-am mutat apoi în ultimele momente ale acelei vieți. Era bătrână, pe patul de moarte, înconjurată de copii, nepoții și avându-și soțul lângă ea.

Privindu-și viața în ansambu a putut simți că fusese foarte fericită. Relația ruptă cu tatăl ei fusese singurul lucru care îi umbrise uneori fericirea. Totuși, la sfârșitul acelei vieți, era foarte mulțumită de alegerea pe care o făcuse în tinerețe – aceea de a-și asculta inima și a-l alege pe bărbatul iubit.

În partea de transformare am lucrat doar pe clarificarea relației cu tatăl. Amnitirea acelei vieți în care vocea inimii a fost cartea câștigătoare, i-a confirmat că oridecâte ori are nevoie să ia o decizie aceasta este calea cea mai potrivită și i-a adus claritatea pe care și-o dorea.

Îți multumesc,

Ruxandra